Recenzie: ”Zulu” de Caryl Ferey

Descriere:

O poveste impregnată de suspans, exotism și senzualitate

Incredibil de violent și provocator, „Zulu” a fost distins, printre altele, cu Marele premiu pentru literatură polițistă (2008) și Marele premiu al cititoarelor revistei ELLE (2009). A fost ecranizat în 2013 cu Forest Whitaker și Orlando Bloom în rolurile principale.

În copilărie, Ali Neuman a reușit să scape de cruzimea inimaginabilă a milițiilor Inkatha, care i-au torturat și ucis tatăl și fratele mai mare. Nici chiar mama lui nu știe prin ce a trecut… Devenit, între timp, șef al serviciului Omoruri al poliției din Cape Town, Neuman duce o luptă continuă împotriva violenței extreme, mizeriei, traficului de droguri și crimei organizate din suburbii. Însă atunci când în Grădina Botanică este găsit cadavrul fiicei unui rugbist afrikaander faimos, lucrurile scapă total de sub control. Un drog de sinteză necunoscut, o nouă tulpină de HIV, ritualuri tribale sinistre și un complot la cel mai înalt nivel îl vor readuce pe Neuman față în față cu ura și practicile sângeroase dinaintea abolirii apartheidului. Pentru că oficialii și adepții fostului regim încă pândesc în umbra acestei societăți divizate…

„«Zulu» nu își menajează cititorii în niciun fel, ai nevoie de un stomac de fier ca să îl parcurgi până la sfârșit. Însă aceia care vor reuși să o facă vor avea parte de o experiență extraordinară în compania unor polițiști gata de orice, chiar să își riște viața pentru a eradica răul din propria țară.“ – ELLE

„Caryl Férey a scris un thriller complex, impecabil din punct de vedere tehnic, a cărui critică socială incisivă amintește de John Le Carré; o poveste cumplită pentru cititori și pentru personaje în aceeași măsură.“ – Le Monde

„Magie neagră, droguri, politică, rasism: acest excelent roman noir este senzația anului.“- Le Nouvel Observateur

„Politic și social deopotrivă, «Zulu» este un roman polițist extraordinar, de un farmec diabolic.“ – Télérama

„Puternic și necruțător în reprezentarea răului absurd și bine calculat în același timp.“ – Publishers Weekly

„Un thriller cutremurător și șocant.“ – Kirkus Review

Detalii tehnice:

Format carte: 13 x 20
Numar pagini: 352
Culoare interior: alb negru
ISBN: 978-973-724-964-7
Data publicatie: 10.11.2016

Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii All, cărora le mulțumesc pentru copia pe care mi-au oferit-o pentru recenzie.

Recenzie:

Romanul Zulu a fost publicat în 2008 și i-a adus consacrarea internațională autorului francez Caryl Ferey. De atunci, cartea a fost distinsă cu zece premii literare și are o ecranizare de succes, cu Forest Whitaker și Orlando Bloom în rolurile principale. Interesul mi-a fost trezit imediat ce am citit descrierea și, chiar dacă nu este genul de roman pe care îl citesc constant, am decis să îi dau o șansă datorită faptului că este ceva diferit.

Nu știu exact cum să descriu romanul lui Ferey. Cu siguranță este un triumf a literaturii franceze și o experiență greu de uitat. Zulu te scoate din zona de confort și te duce pe tărâmuri înfricoșătoare, de unde ai vrea să scapi, dar nu poți. Este genul de poveste de care, o dată ce îi dai de ”gust”, devii obsedat. Este o perspectivă nouă asupra lumii, dar și asupra literaturii, care merită cu siguranță citită.

Primul contact cu cartea a fost destul de dificil și este, totodată, motivul pentru care i-am oferit patru stele. Primele 150 de pagini mi s-au părut dificil de parcurs, ușor ininteligibile, cu prea multe detalii și prea puțină acțiune captivantă. M-am gândit de multe ori să o las, însă instinctul mi-a spus că merită să încerc. Așa că am continuat să citesc, și am observat o schimbare evidentă după aproximativ 150 de pagini, când dinamica acțiunii a început să fie mult mai alertă.

Ce m-a fascinat pe mine la acest roman a fost faptul că arată o lume la care nu am avut acces până acum. Acțiunea are loc în Africa de Sud, o țară încă chinuită de diferențele dintre clasele sociale, de violență și de fărădelegi. Aici intervine și motivul pentru care romanul este faimos în lumea întreagă: pur și simplu nu își menajează cititorii. Arată toată violența și degradarea atât de evidentă a țării. Chinul personajelor este prezentat fără pic de milă cititorilor, iar violența face ca romanul să fie nu numai tulburător, ci întunecat, greu de acceptat, dar atât de realist, încât nu poți să îl lași din mână până la ultimele pagini.

Personajul principal, Ali Neuman, este șeful Serviciului de Omoruri al poliției din Cape Town. Cititorul este introdus în poveste cu o scenă cât se poate de dramatică, tatăl și fratele lui Ali fiind omorâți în chinuri de către milițiile Inkatha, o formațiune politică militantă opozantă a Congresului Național African. În prezent, Ali duce o luptă crâncenă împotriva traficanților de droguri și a bandelor de crimă organizată. În momentul în care cadavrul unei tinere este găsit în Grădina Botanică, Ali are de-a face cu o serie de crime violente, care îl va duce într-o lume mult mai întunecată decât cea cu care este obișnuit deja.

În afara luptelor cu criminali și traficanți de droguri, personajele duc un război cu trecutul și cu alegerile care le-au schimbat viețile. Povestea are o încărcătură emoțională aparte, provenită din amintirile personajelor, dar și din relațiile dintre acestea. Caracterele lor sunt puternice, bine create și potrivite cu intriga. Critica socială pe care cititorul o descoperă pe parcursul cărții oferă o perspectivă clară asupra societății și a politicii țării respective, iar felul în care diferențele dintre Africa și Europa sunt prezentate nu te poate face decât să te bucuri că trăiești într-o țară diferită de cea din carte.

Intriga este cât se poate de complexă, iar ritmul acțiunii devine din ce în ce mai alert pe măsură ce înaintezi în lectură. Schimbările de situație, scenele violente, dramatice, te țin cu sufletul la gură și te fac să dai pagină după pagină. Un final glorios – deși nu tocmai favorabil pentru partea binelui –  te face să răsuflii ușurat și să te uiți în jur uimit, parcă ieșit din transă. Zulu pune stăpânire pe tine, atât prin tehnica excelentă a lui Caryl Ferey, cât și prin povestea atât de complexă.

Cu o latură socială incredibil de bine dezvoltată, dar și o încărcătură emoțională greu de suportat, Zulu este un roman ce va dăinui mult timp de-acum încolo. Caryl Ferey aduce o poveste unică, tulburătoare și absolut fascinantă despre o țară în care inegalitatea și violența sunt la putere. Un roman ce îți deschide ochii și își pune amprenta asupra ta!

Notă: 4 stele din 5

Advertisements

Recenzie: ”Chimista” de Stephenie Meyer

chimista_1_fullsize

Descriere:

A fost „arma“ secreta a uneia dintre agentiile-fantoma ale guvernului american. Cand a devenit incomoda, au decis sa o lichideze. Ca sa ramana in viata, s-a transformat intr-un cameleon care jongleaza cu identitatile si adresele. L-au ucis pe singurul om in care avea incredere, insa ea reprezinta in continuare o amenintare. Vor s-o vada moarta, si asta cat mai repede. Cand fostul sef ii ofera o cale de iesire, realizeaza ca ar fi singura sansa de a-si reinventa destinul. Dar pentru asta va trebui sa accepte o ultima misiune. Constata insa ca informatiile pe care le obtine o pun intr-o situatie si mai primejdioasa. Hotarata sa infrunte direct amenintarea, se pregateste pentru cea mai dificila lupta din viata ei, dar se indragosteste de un barbat. Noua pasiune nu poate decat sa-i micsoreze sansele de supravietuire. Aflata in impas, isi valorifica talentele unice in feluri pe care nu si le-a imaginat niciodata. In acest roman cu o intriga bine incheiata, Stephenie Meyer creeaza o noua eroina apriga si fascinanta, cu abilitati iesite din comun. Ne arata inca o data de ce este una dintre cele mai bine vandute autoare din lume.

„Felul cum Meyer gestioneaza curiozitatea cititorului, intretinand si controland fluxul informatiilor, demonstreaza o maiestrie de virtuoz… Oamenii nu vor doar sa citeasca romanele lui Meyer; ei vor sa patrunda in interiorul lor si sa traiasca acolo.“ — Lev Grossman, Time

„Meyer scrie cu o claritate luminoasa, fara sa se interpuna nicio clipa intre cititor si ceea ce isi imagineaza acesta. Originalitatea ei este incontestabila.“ — Orson Scott Card, autorul seriei Jocul lui Ender

„Meyer este mai interesata de relatii decat de conventiile superficiale ale genului… Lectia ei de viata pozitiva este dezarmanta.“ — Jeff Giles, Entertainment Weekly

„Nu citesti un roman de Stephenie Meyer, ci il traiesti, alaturi de personajele vii si convingatoare pe care le-a creat. Meyer are modul sau special de a-l implica pe cititor in viata personajelor ei.“ — Ridley Pearson, autorul bestsellerului White Bone

Detalii tehnice:

Autor: Stephenie Meyer

Nr. de pagini: 608

Titlul original: The Chemist
Limba originală: engleză
Traducere de: Constantin Dumitru-Palcus
Anul apariţiei: 2016
Format: 130 x 200 mm, paperback cu clape

Cartea aceasta mi-a foarte oferită de librăria online Librex pentru recenzie. Mulțumesc!

Recenzie:

Stephenie Meyer este autoarea a căror cărți m-au făcut să iubesc lectura. Ați ghicit, probabil, că vorbesc despre seria Amurg, care mi-au arătat cât de bine este să te pierzi în lumea cărților. După ce am citit-o în mai puțin de o săptămână, am știut că voi fi dependentă de cărți toată viața și că seria respectivă îmi va rămâne la suflet orice se va întâmpla. La Amurg mă întorc mereu cu mare drag, și tocmai datorită dragostei mele pentru seria aceasta am fost atât de entuziasmată când am aflat de Chimista. Am fost foarte curioasă să văd cum s-a dezvoltat Meyer ca autoare și cum se descurcă cu cărțile pentru adulți și cu  poveștile fără vampiri și vârcolaci.

Bineînțeles, mi-a plăcut. Chiar mai mult decât mă așteptam, dacă stau bine să mă gândesc. Deși Stephenie Meyer îmi va fi mereu dragă pentru faptul că mi-a oferit dragostea pentru lectură prin cărțile ei, crescând, mi-am dat seama că nu este autoarea cea mai potrivită pentru cititoarea din mine, care caută altceva de la cărți. Stephenie Meyer este autoarea pe care o voi citi atunci când voi simți nevoia de o poveste antrenantă și în același timp relaxantă. Pentru că poveștile ei chiar așa sunt: destul de bine scrise încât să fie extrem de captivante, dar nu consider că pot găsi ceva mai mult la ele.

În ultima vreme am citit destul de multe cărți din genul thriller încât să îmi pot da seama atunci când citesc un roman de acest gen bun. Din fericire, romanul de față este un thriller bun, având toate elementele necesare. Este bine scris, are o idee originală, personaje interesante, intrigă, schimbări de situație din plin și este destul de captivant încât să te facă să te gândești la poveste chiar și în momentele în care nu ar trebui, cum ar fi în timpul unei teze. Am avut mari probleme de concentrare la teza la engleză pentru că dădusem de o întorsătură de situație care m-a lăsat cu gura căscată și trebuia să știu imediat cum se va rezolva.

Stephenie Meyer va fi mereu o maestră în a crea povești reale. M-a surprins într-un mod plăcut, desigur, modul în care personajele ei, la fel ca și dialogurile și anumite scene, par să prindă viața, pur și simplu. Foarte rar mi se întâmplă să simt că mă uit la un serial în timp ce citesc, dar lecturând Chimista, cu siguranță am experimentat această impresie. Povestea ei este plină de dramatism, scene care te șochează și te fac să citești cu și mai mult interes, iar combinația aceasta de expunere de sentimente și acțiune care ar putea fi confundată cu un film cu James Bond te face să te implici în poveste mai mult decât ai vrea.

Mi-a plăcut extrem de mult ideea poveștii. Am fost întotdeauna fascinată de afacerile ascunse ale guvernului și de oamenii care se află în spatele lor. Încă de la primele pagini, personajul principal are un aer de mister accentuat, ceea ce face ca povestea să îți trezească interesul. La început, am fost captivată de roman pentru că voiam să aflu care este povestea acestei Chimiste-Camaleon. Apoi, pe măsură ce descopeream secretele ei și intram tot mai adânc în intrigă, mă gândeam din ce în ce mai des la carte pentru că, la fel ca toate cărțile lui Meyer, aceasta are puterea de a te învălui fără să îți dai seama. Atașamentul meu pentru personaje m-a făcut, de asemenea, să vreau să citesc cât mai repede, pentru a afla ce se întâmplă în continuare și care este deznodământul poveștii lor.

Intriga, deși pe alocuri mult prea complicată, mi s-a părut foarte interesantă și m-a ținut cu sufletul la gură. Autoarea oferă cititorului destule informații pentru a-l face să citească mai departe, dar nu îndeajunse pentru a-l face să își piardă interesul. De asemenea, atmosfera generală a cărții este exact cea la care mă așteptam și speram. Romanul te face să te uiți peste umăr noaptea când mergi pe stradă, invocându-ți un sentiment de paranoia nefiresc și o dorință enormă fie de a ajuta personajele, fie de a deveni și tu un camaleon care se poate păzi de toți dușmanii.

Un alt atu al romanului sunt, cu siguranță, personajele. Spre deosebire de celelalte cărți scrise de Meyer, de data aceasta ea a reușit să portretizeze o eroină foarte puternică, extrem de independentă și de deșteaptă, cu o poveste de viață cât se poate de tristă. Celelalte două personaje principale, Daniel și Kevin, au caracteristici foarte interesante, care se potrivesc exact cu povestea. Chiar dacă Daniel nu se numără printre personajele care mi-au stârnit un deosebit  interes sau afecțiune, mi-a plăcut felul în care acesta influențează ritmul acțiunii.

Dialogurile dintre personaje mi-au cauzat emoții contradictorii. Unele dintre ele erau foarte bine scrise, cu voci reale și cu puncte de vedere care se mulau extraordinar de bine pe poveste și contribuiau la dinamica acțiunii. În schimb, am întâlnit destul de des schimburi de replici care m-au făcut să îmi dau ochii peste cap. Anumite pasaje ale romanului mi s-au părut fie puerile, fie atât de dramatice, încât îmi aduceau aminte de telenovelele la care se uita bunica mea și de care era atât de impresionată. Ceea ce mă aduce la un alt punct.

Nemulțumirea mea cea mai mare legată de această carte a fost partea de romance, adică povestea de dragoste dintre Chimistă și Daniel. Mi s-a părut complet nepotrivită cu mesajul pe care am simțit că romanul încearcă să îl transmită și m-a făcut să îmi dau ochii peste cap în exasperare de multe ori. Pentru mine, un roman thriller adevărat nu apelează la aceste tertipuri pentru a impresiona cititorul. Nu este nevoie de nici o poveste de dragoste imposibilă pentru a emoționa cititorul, chiar dacă uneori poate fi benefică pentru dinamica acțiunii. De data aceasta, însă, am simțit că elementele acestea romantice au intrerupt firul naratic atât de antrenant și au redus sentimentul de pericol pe care ți-l induce situația în care se află personajele. Aș fi preferat ca lucrul care le leagă pe personaje să nu fie o poveste de dragoste. De altfel, dacă ar fi fost scrisă într-un alt fel, nu m-ar fi deranjat atât de tare, însă am găsit multe dialoguri și scene mult prea siropoase pentru acest gen de roman.

Una peste alta, Chimista este o carte pe care cu siguranță trebuie să o citiți. Este o poveste pentru adulți reușită, cu personaje reale, situații la limită, o idee extrem de interesantă și un deznodământ care te va face să zâmbești și să oftezi în același timp. O reușită pentru Meyer și o bucurie pentru toți cititorii ei.

Notă: 3.5 stele din 5

Recenzie: ”Povestea asasinilor mei” de Tarun J. Tejpan

povestea-asasinilor-mei_1_fullsize

Descriere:

Roman inspirat din biografia autorului

Cu accente de thriller și ecouri kafkiene, presărată cu umor negru, suspans și erotism, „Povestea asasinilor mei” este un roman despre putere, identitate și echitate.

Într-o duminică dimineața, un jurnalist de investigație faimos în presa din New Delhi află de la televizor că tocmai a fost salvat de la moarte. Complotul de asasinare a fost dejucat de poliție, iar cei cinci ucigași plătiți să îl elimine au fost arestați. Înainte să își dea seama despre ce este vorba, jurnalistul este pus sub supravegherea permanentă a guvernului până la finalizarea procesului. În câteva ore, viața i s-a schimbat radical. Cu toate că este păzit zi și noapte de indivizi bine înarmați, încearcă să își desfășoare activitățile obișnuite. Se străduiește să găsească o sursă de finanțare pentru revista pe care o conduce, îi face vizite regulate unui guru faimos și își continuă relația extraconjugală, tumultuoasă și plină de pasiune, cu Sara. o intelectuală activistă pentru egalitatea de gen, emanciparea marginalilor și o societate echitabilă. Deranjată de pasivitatea amantului său și sceptică față de buna-credință a autorităților în soluționarea cazului, Sara demarează propria investigație. Așa vor ieși la lumină poveștile cutremurătoare ale celor cinci suspecți. Cu toții provin din clase sociale defavorizate și au fost victime ale violenței extreme, mizeriei și abuzurilor. O Indie brutală, nemiloasă, îi ia astfel locul Indiei fascinante din discursurile occidentale, sub a cărei strălucire exotică se ascunde o realitate crudă.
„O carte care îți dă fiori pe șira spinării […] scrisă cu măiestrie și o luciditate mușcătoare.“ – The New Yorker

„De acum înainte nu vom mai putea vorbi despre India fără să fi citit acest roman.“ – L’Express

„Tarun J. Tejpal este genial. Povestitor autentic, scriitura sa este presărată cu detalii grafice atât de năucitoare, că îți taie respirația.“-  New York Journal of Books

„Unul dintre cei mai seducători scriitori indieni de limbă engleză ai generației sale.“ – The Times Literary Supplement

„Inteligent și inventiv […]. În cel mai profund sens, Tejpal scrie pentru India.“ – V. S. Naipaul

Detalii tehnice:

Format carte: b5 130×200
Numar pagini: 568
ISBN: 978-973-724-736-0
Data publicatie: 02.09.2016
Colectie: Strada Fictiunii Bestseller

Comanda se poate efectua de pe site-ul editurii All, cu un simplu click aici. Țin să le mulțumesc pentru copia de recenzie oferită!

Recenzie:

Am evitat mult timp literatura indiană. După o încercare eșuată de a citi o carte scrisă de un scriitor indian, am decis că acest gen nu este pentru mine. Multă vreme l-am asociat cu descrierile lungi și plictisitoare, cu poveștile complicate și cu o atmosferă în care nu mă puteam regăsi. Cu toate acestea, am ales să citesc Povestea asasinilor mei pentru că descrierea m-a atras incredibil de mult și am sperat că îmi va schimba părerea despre tot ce înseamnă cultura indiană. Am făcut o alegere minunată, nu numai pentru că într-adevăr mi-a schimbat viziunea asupra literaturii indiene, dar mi-a oferit șansa să călătoresc pe tărâmuri fascinante și să cunosc o cultură complet diferită de cele cu care sunt obișnuită. Am terminat de citit romanul acum o zi și simt că am trăit fiecare capitol pe pielea mea, că am fost martoră la acte de violență tulburătoare și că am primit una dintre cele mai bune lecții din viața mea.

Sunt multe de spus despre cartea lui Tejpan. Îmi este greu să îmi adun gândurile, pentru că sunt încă sub influența romanului și a lumii pe care o dezvăluie acesta. Cert este că, pentru mine, Povestea asasinilor mei a fost o adevărată revelație. Nu mă așteptam să îmi placă atât de mult și cu atât mai puțin să mă influențeze. În timpul lecturii, m-am gândit de multe ori că este imposibil ca o carte să fie atât de puternică și ca un scriitor să aibă talentul de a transmite cititorului toate viziunile lui asupra lumii și a omenirii într-un mod atât de unic. Cartea aceasta mă surprindea plăcut încontinuu și adorația mea pentru ea creștea la fiecare capitol.

Povestea asasinilor mei este o carte bogată și puternică. Bogăția constă în infinitele informații despre India, despre cultura și sistemul corupt al acestei țări, dar și despre mentalitatea și traiul poporului indian. Cantitatea de informații poate fi ușor copleșitoare, dar felul în care acestea sunt puse în poveste îți trezește interesul și te face să citești cu o curiozitate care crește la fiecare pagină.

Un alt aspect care m-a surprins plăcut a fost felul în care autorul analizează și înțelege psihologia umană. Citind cartea, realizezi că Tejpan are abilitatea de a vedea în adâncul psihologiei și a sufletului unui om, înțelegând cum funcționează acestea și care sunt lucrurile care le modelează și le influențează. De asemenea, scriitorul oferă o importanță destul de mare relațiilor dintre oameni și a modului în care funcționează acestea.

Nu consider că Povestea asasinilor mei este o carte pentru toată lumea. O mare parte din senele din carte sunt de o violență tulburătoare, aproape prea greu de acceptat. Tejpan nu ascunde nimic și spune lucrurilor pe nume, arătând lumii că India este o țară răscolită încă de brutalitate, crime, violuri și corupție. Anumite scene sunt greu de conceput, pentru că sunt de o violență despre care îți vine greu să crezi că încă mai există. Un lucru pe care l-am înțeles datorită acestui roman este că poporul indian se află încă sub puternica influență a tradițiilor lor, prinși undeva între trecut și prezent.

Chiar dacă pare că prin expunerea tuturor acestor lucruri, autorul încearcă să își denigreze țara, eu am simțit că în spatele cuvintelor ironice se ascund un drag imens de țară, o dorință de a lupta pentru binele acesteia și un regret enorm față de neputința acestuia de a schimba mentalitatea conaționalilor lui.

Povestea este de un realism izbitor. Cu toate acestea, are o atmosferă aproape magică, care te fură din realitatea ta și te face să călătorești alături de personaje în locuri fermecătoare. Am experimentat o mulțime de lucruri citind cartea: frică, tristețe, furie, tulburare, uimire, fascinație și un ciudat atașament față de personaje. Atmosfera Indiei este transmisă excelent, iar citind, poți simți soarele dogoritor, străzile arhipline și aerul plin de miresme. Mi-a plăcut mult felul în care poveștile asasinilor au fost spuse. De multe ori aveam impresia că citesc un basm indian modern de un realism rar întâlnit. De asemenea, intriga este foarte bine creată, fiind bazată pe mister, suspans și atmosfera aceasta care aproape că îți intră în vene și de care devii dependent.

Tejpan acordă o atenție minuțioasă poveștilor asasinilor, astfel creând niște personaje foarte puternice, de care ajungi să te atașezi. Chiar dacă cei cinci asasini nu sunt definiția bunătății și a corectitudinii, autorul îi pune într-o lumină umană, arătându-ne mereu ce a provocat acest comportament mai puțin normal. Romanul încearcă să dovedească că la bazele răului stă întotdeauna un motiv real, o traumă profundă.

Aspectul meu favorit al acestui roman este, cu siguranță, scrisul autorului. Rar am întâlnit o voce atât de reală și puternică, un fir narativ îndeosebi de cursiv și o ușurință atât de mare în a transmite mesaje și sentimente. El scrie cu o energie incredibilă, dramatism, voci diferite și un umor fermecător. Scopul romanului este să arate lucrurile ascunse, cărora nu le dăm atenție, reușind în același timp să emoționeze și să înfioare.

În concluzie, Povestea asasinilor mei este un roman fascinant, cu arome și peisaje indiene, din care poți afla o mulțime de lucruri despre această cultură, despre oameni, dar și despre lumea în care trăim în general. Nu voi uita niciodată experiența aceasta și cred cu adevărat că este una dintre cărțile pe care toți trebuie să o citească o dată în viață. De neratat!

Notă: 5 stele din 5

Recenzie: ”După șapte ani…” de Guillaume Musso

dupa-sapte-ani

Descriere:

Guillaume Musso, „romancierul preferat al Franței” (Lefigaro.fr), prezintă povestea uluitoare a unui cuplu pe care divorțul l-a separat, dar pericolul îl reunește, pe parcursul unei aventuri care începe la Paris și se prelungește până în Amazonia. 

 

Artistă boemă şi temperamentală, Nikki dă buzna în viaţa liniştită şi ordonată a lui Sebastian, un lutier dintr-o veche și bogată familie newyorkeză. Deși sunt cum nu se poate mai diferiți, se iubesc cu pasiune și se căsătoresc. Dar căsnicia lor nu merge și, încet-încet, ura ia locul iubirii. După un divorţ furtunos, fiecare merge pe drumul lui. Până într-o zi, când dispariția misterioasă a fiului lor o face pe Nikki să-i ceară ajutorul fostului soț, pe care nu l-a mai văzut de şapte ani. Constrânşi să-şi unească forţele, Nikki şi Sebastian pornesc într-o urmărire plină de neprevăzut, care îi poartă de pe străzile Parisului până în inima junglei amazoniene. Prinși într-o conspirație infernală, cei doi au prilejul de a redescoperi intimitatea pe care o credeau pierdută pentru totdeauna.

„Un cuplu à la Cary Grant și Katherine Hepburn, multe personaje interesante, o scriitură care dă dependență. Un roman pe care îl veți citi cu sufletul la gură.“ – Europe 1

„Un thriller romantic, plin de emoții și de aventuri, de sentimente și de răsturnări de situație.“ – Le Soir Magazine

„Guillaume Musso plasează o familie destrămată în miezul unui amestec irezistibil de acțiune, suspans și aventură. Nu mai există multe cărți care să se poată compara cu După șapte ani.” – Le Parisien

„Un roman mai întunecat decât romanele timpurii ale lui Musso. Un thriller agresiv, dar romantic.” – Le Monde

„Un romancier care și-a testat încă o dată talentul de a da viață unor personaje cu care ne putem identifica cu toții.” – Le Figaro littéraire

„Guillaume Musso ne convinge să citim, chiar să îi devorăm romanul, oriunde și oricând, în tren sau pe nisip. Primim la schimb din ce în ce mai multă dragoste pe măsură ce străbatem paginile, plus explozii de suspans și fantezie la tot pasul.” – Figaroscope

Detalii tehnice:

Format carte: b5 130×200
Numar pagini: 312
ISBN: 978-973-724-723-0
Data publicatie: 24.09.2013
Colectie: Strada Fictiunii Bestseller

Mulțumesc editurii All pentru copia pentru recenzie oferită. Dacă vreți să achiziționați cartea, o puteți face cu un simplu click aici.

Recenzie:

După șapte ani este al doilea roman scris de Musso pe care îl citesc și deja mi se pare o mică tragedie când termin o carte semnată de el. Îmi este dificil să îi recenzez cărțile și să exprim în cuvinte cât de mult îmi plac acestea. Voi încerca, totuși, să scriu o recenzie care să se ridice la nivelul cărții acesteia, în speranța că vă voi convinge să o citiți.

Voi începe această recenzie prin a vă aminti că După șapte ani este o carte scrisă de Guillaume Musso, iar acest aspect este de ajunj pentru a vă face să o comandați deja. Musso este, fără doar și poate, unul dintre cei mai talentați autori ai secolului 21. Cred că niciodată nu mă voi obișnui cu felul în care își creează poveștile, cu un realism care te face să simți că participi la evenimentele din carte, în același timp păstrându-și magia caracteristică. Cuvintele lui Musso au puterea de a te captiva cu totul în lumea personajelor create de el, iar după ce închizi cartea, simți o nostalgie profundă, ca și cum te-ai fi despărțit de cel mai bun prieten. El creează mereu intrigi complexe, cu întorsături de situație care te șochează și care îți oferă o doză de adrenalină de care ajungi să fii dependent.

După șapte ani are un loc special în inima mea, datorită accentului pe care autorul îl pune pe lumea muzicii clasice și a viorii. Fiind violonistă, mi s-a părut extrem de interesant faptul că unul dintre personajele principale este un lutier prestigios, iar toate detaliile despre vioară m-au fascinat și mi-au oferit un sentiment de familiaritate care m-au făcut să intru în poveste mult mai ușor.

Chiar dacă nu ar fi existat acest detaliu, povestea tot mi-ar fi plăcut la nebunie. Ca și celelalte povești scrise de Musso, cea din romanul de față are mister, suspans și o doză de dramatism numai bună să te emoționeze și să te captiveze. De data aceasta, autorul a ales să îmbine muzica clasică și viorile, cu lumea drogurilor, o dispariție care declanșează o serie de evenimente la limită și o familie dezbinată. Toate aceste elemente și încă câteva, pe care le veți descoperi singuri, sunt ingredientele pentru o carte incredibilă ca aceasta.

Intriga începe într-un ritm liniștit, fiindu-ne prezentați Sebastian, un lutier faimos, și fiica acestuia, o adolescentă în pragul faimei. Ritmul acțiunii devine mai alert atunci când fosta soție a lui Sebastian îl anunță că fiul lor a dispărut. Trecând de toate divergențele dintre ei, cei doi foști iubiți încep o aventură pe viață sau pe moarte. Povestea lor este plină de aventuri periculoase, întorsături de situație care te fac să crezi că nu mai există cale de salvare și scene pline de emoție, care sunt un fel de gură de aer proaspăt în toată învălmășeala specifică cărților thriller.

Trecând de aspectele de roman polițist, cartea aceasta este plină de substraturi. Povestea te face să înțelegi că dragostea nu poate învinge chiar toate barierele care i se pun în cale și că, uneori, diferențele dintre doi oameni pot fi mai puternice decât o iubire adevărată. Pe măsură ce citești, însă, realizezi că dacă doi oameni sunt meniți să îmbătrânească împreună, Universul va face ca asta să se întâmple și că tragediile aduc oamenii împreună și îi unesc pe viață.

Ca de obicei, personajele sunt extrem de bine conturate. Vocile lor sunt reale, iar caracteristicile puternice cu care Musso îi creează îți dau impresia că sunt oameni reali. Cunoscându-le poveștile, ajungi să te atașezi atât de Nikki, cât și de Sebastian, iar astfel, povestea devine și mai captivantă. Datorită suspansului, a afecțiunii pentru personaje și a atmosferei bine create, ai impresia că te afli în poveste și că trăiești toate aventurile personajelor alături de ei.

Una peste alta, După șapte ani este un roman polițist excelent, plin de suspans și situații imprevizibile. De asemenea, este o poveste de dragoste și de familie care te face să realizezi că nu te poți lupta cu destinul. Un roman fascinant, bine scris, care te va purta pe meleaguri străine!

Notă: 5 stele din 5

Recenzie: ”Central Park” de Guillaume Musso

central-park

Descriere:

Guillaume Musso, „romancierul preferat al Franței” (Lefigaro.fr), prezintă un thriller irezistibil cu două personaje memorabile puse în situații incredibile. „Central Park” s-a vândut în 75.000 de exemplare în primele 3 zile de la lansare și a fost tradus în 19 limbi.

Alice și Gabriel n-au nicio amintire din noaptea care tocmai s-a încheiat. Cu toate acestea, n-o vor putea uita curând… Alice este o blondă zveltă de vreo treizeci de ani, căpitan de poliție în Brigada Criminalistică din Paris. Gabriel este un pianist de jazz american. Cei doi se trezesc la 8 dimineața pe o bancă din Central Park, New York, legați cu cătușe unul de altul. Nu se cunosc și nici nu își amintesc să se fi întâlnit vreodată. Mai mult decât atât, cu o noapte înainte, Alice a ieșit să petreacă împreună cu trei colege pe Champs-Elysées, iar Gabriel a cântat cu un saxofonist la Brown Sugar, un club de jazz din Dublin. Acum realizează că au rămas fără acte, fără bani și fără telefoane mobile. Iar dacă nu aveau deja suficiente motive să se alarmeze, Alice are cămașa pătată de sânge și din arma ei lipsește un glonț. La frică se adaugă disperarea. În mod evident, ceva grav se petrecuse în noaptea aceea și nu au altă soluție decât să afle ce s-a întâmplat. Adevărul pe care îl vor descoperi le va schimba viețile pentru totdeauna.

„Un autor care nu face compromisuri, inteligent ca o vulpe, Guillaume Musso rămâne cel mai uluitor romancier francez contemporan.” – Le Parisien

„Guillaume Musso își reconfirmă extraordinarul talent de povestitor.” – TV Mag/Le Figaro

„Guillaume Musso reușește să ne surprindă încă o dată… Aventura care durează mai puțin de 24 de ore implică o serie de flashback-uri și un final total neașteptat.” – France Info

„Imprevizibil și tulburător, un thriller psihologic cu un deznodământ incredibil, care te ține cu sufletul la gură până la final.” – Métro


Detalii tehnice:

Format carte: b5 130×200
Numar pagini: 360
Culoare interior: alb negru
ISBN: 978-606-783-026-2
Data publicatie: 25.04.2016

Am primit romanul acesta spre recenzie de la editura All, de unde puteți comanda cartea, cu un simplu click aici.

Recenzie:

Guillaume Musso este un autor pe care îl aveam de mult timp în vedere, iar Central Park a fost primul meu contact cu literatura lui. Voi recunoaște faptul că nu sunt o expertă a literaturii franceze, dar după experiența aceasta, mă voi asigura că voi citi mai des cărți scrise de francezi.

Încă de la primele pagini ale romanului am știut că Musso va fi unul dintre autorii de care voi deveni rapid obsedată și că îi voi citi toate romanele. După ce am terminat Central Park, am intrat rapid să văd care dintre romanele lui sunt publicate în România și mi-am făcut deja o listă cu aceastea, pe care sper să o primească Moșul. Talentul lui Guillaume și abilitatea lui de a te captiva de la primele pagini m-au fascinat și m-au convins că este un autor exact pe gustul meu.

Pe pagina în care ne este prezentată biografia autorului, acesta spune că ”scrie întotdeauna cărțile pe care i-ar plăcea să le citească”. Cred că a reușit să își atingă scopul cu Central Park, care este un roman cum nu am mai citit până acum. Nu numai că mi-a plăcut la nebunie, dar consider că este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit anul acesta. Și, dacă nu printre cele mai bune, cu siguranță printre cele mai potrivite mie.

Central Park este un thriller demențial, cu o notă de dramatism care te face să stai lipit de carte de la început până la final. Primele pagini ale cărții sunt extrem de misterioase, pentru că cititorul, la fel ca și personajele principale, habar nu are ce se întâmplă și care este situația. Pe măsură ce acțiunea înaintează și te afunzi în lectură, intriga devine din ce în ce mai captivantă și ajungi la un punct în care simți că nu mai suporți și că trebuie neapărat să afli adevărul. Nu mi s-a mai întâmplat de mult să citesc o carte care să mă facă să simt că pur și simplu nu mai pot și că trebuie să citesc mai repede. Tocmai de-asta mi-a plăcut și atât de mult. E un thriller bun, o dramă emoționantă și o carte extrem de bine scrisă.

Mi-a plăcut tot la cartea aceasta, dar partea mea favorită a fost, cu siguranță, povestea. Are un pic din orice: acțiune, dramă, mister, suspans, romance și o intrigă care te lasă cu răsuflarea tăiată. Acțiunea are dinamica potrivită, astfel că autorul dezvăluie totul la timpul potrivit, creând un suspans care ajunge la cote maxime după jumătatea cărții. Atunci toată povestea devine mai complicată și mai complexă, iar cititorul nu poate fi sigur de nimic. La un moment dat, ajunsesem să fiu atât de nesigură de personaje, încât mă îndoiam chiar și de Alice. Mi s-a părut genial felul în care autorul reușește să se joace cu mintea cititorului!

Romanul a fost, de asemenea, de o imprevizibilitate aparte. Datorită tuturor întorsăturilor de situație care sunt de-a dreptul șocante și neașteptate, nu puteam niciodată să ghicesc care este adevărul. Apropierea de final aduce din ce în ce mai multe situații care te fac să exclami surprins și să dai paginile mai repede. Finalul, deși necaracteristic thriller-elor, mi-a plăcut la nebunie, fiind încărcat de emoție și de înțelesuri. Mi-a demonstrat că viața merge mai departe și că a renunța la luptă nu este o rezolvare.

Personajele, Alice și Gabriel, mi-au plăcut la nebunie. Alice este polițista tipică din romanele thriller din ultimii ani. Dură, inteligentă, independentă, sarcastică, dar cu un trecut care nu îi dă pace și care o face să aibă o parte foarte întunecată. Gabriel, pe de cealaltă parte, este un personaj misterios, pe care cu greu îl poți desluși. Cu toate acestea, simți o apropiere și un drag față de ambele personaje și aștepți deznodământul poveștii cu sufletul la gură.

Un alt atu al cărții este emoția puternică pe care o transmite. În ciuda acțiunii captivante, cartea debordează de o emoție intensă, care îi dă o notă necesară de realism. Emoția provine din poveștile de trecut a celor două personaje, care sunt dezvăluite încetul cu încetul și care îți frâng inima. Pentru mine, combinația de suspans, dramatism și mister a fost absolut genială.

Scrisul lui Musso mi-a plăcut foarte mult. Deși relativ simplu și ușor de urmărit, are o intensitate rar întâlnită, păstrându-și, în același timp, naturalețea și realismul. Guillaume scrie cu emoție și cu foarte mult substrat, iar poveștile lui te lasă absolut răvășit și dornic de mai mult.

Nu vă mai pot spune decât că trebuie să citiți cartea aceasta. Este o capodoperă a literaturii contemporane și a genului thriller. Central Park este cartea cu care trebuie să începeți noul an, iar Guillaume este un autor pe care trebuie să îl aveți mereu în vedere. Recomand tuturor, pentru că fiecare va găsi ceva pe gustul lui la acest roman.

Notă: 6 stele din 5

Este povestea unei fete triste și solitare care nu și-a găsit niciodată locul nicăieri. O bombă umană pe punctul de a exploda. O oală sub presiune în care fierb de prea mult timp resentimente, insatisfacții, dorința de a fi în altă parte.”

central-park-1

Recenzie: ”Ghici ce-i în cutie” (”Helen Grace” #2) de M.J. Arlidge

ghici-ce-i-in-cutie

Detalii tehnice:

Autor: M.J. Arlidge

Nr. de pagini: 408

ISBN: 978-606-719-397-8

Titlul original: Pop Goes the Weasel

Limba originală: engleză
Traducere de: Lucian Niculescu
Anul apariţiei: 2015

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

Această carte mi-a fost oferită de către librăria online librex.ro, de unde o și puteți cumpăra, cu doar un simplu click aici. Mulțumesc! 🙂

Recenzie:

Ghici ce-i în cutie de M.J. Arlidge. Volumul doi din seria Helen Grace, continuarea cărții ”Ghici cine moare primul”, pe care am așteptat-o luni de zile.

Înainte de a începe această recenzie, trebuie să înțelegeți că m-am îndrăgostit de Helen Grace, dar și de scrisul autorului de la primul volum. Eu sunt foarte pretențioasă atunci când vine vorba despre cărți polițiste, însă această serie m-a cunvins de la primele pagini. Pur și simplu ador personajul principal, mă dau în vânt după cazurile pe care le creează autorul și îmi place felul în care intriga mă captivează. După ce am terminat primul volum, eram sigură că voi citi fiecare carte scrisă de M.J. Arlidge care va apărea, și nu mică mi-a fost bucuria atunci când am văzut că volumul doi din seria Helen Grace a fost publicată la editura Trei.

Aveam multe așteptări, ce-i drept. După un prim volum fenomenal, nu aveam cum să nu mă aștept la o continuare care să se ridice la nivelul acestuia. Din fericire, nu am fost dezamăgită. Dimpotrivă. Ghici ce-i în cutie mi-a plăcut la nebunie și m-a făcut să mă îndrăgostesc și mai tare de seria aceasta specială.

După întâmplările din prima carte, Helen încearcă să treacă peste tot ce s-a întâmplat. Însă viața ei nu mai este la fel, cu siguranță. Lumea știe cine este ea acum și are așteptări de la un inspector atât de curajos. Charlie, la fel de afectată ca și Helen, încearcă să își continue viața, însă nehotărârea și durerea pierderii nu o lasă să se liniștească. O nouă inspectoare-șef își face apariția în divizia la care lucrează Helen, dându-i acesteia mult de furcă. Însă nu există timp pentru of-uri și păreri de rău. Un nou criminal a apărut în oraș, iar de data aceasta sunt vizați soții infideli, cărora li se taie o parte din corp, ca mai apoi să le fie trimisă familiilor. Sub presiunea presei și a noii șefe, Helen se confruntă cu un criminal mai deștept și mai viclean ca oricând. Prostituție, crimă, orori, șantaj și multe secrete. Cam așa arată acum viața lui Helen Grace.

Ideea este… genială! Deși poate fi ușor tulburător, felul în care sunt produse crimele mi s-a părut de o deșteptăciune infinită, iar suspansul următoarei crime m-a lăsat de foarte multe ori cu respirația tăiată. Un Jack Spintecătorul în formă feminină? Cu siguranță nu întâlnești asta peste tot!

Cartea aceasta dezvăluie o lume ascunsă, una de-a dreptul murdară și înfricoșătoare. Cea a prostituției. Deși am fost oripilată de detaliile vieților pe care le duc prostituatele, am fost impresionată de faptul că autorul mi-a dat impresia că știa foarte bine despre ce vorbește, ca și cum ar fi cercetat totul în realitate. Mi-a plăcut, de asemenea, atmosfera de pericol și de mister pe care tot acest scenariu ți-l oferă și felul în care a fost creată aceasta, cu exactitate și cu un dramatism incredibil.

Intriga mi s-a părut atât de captivantă, încât uneori îmi era greu să o suport. Suspansul este mereu la cote maxime, iar citind, aștepți ca mereu să se întâmple ceva care să schimbe cursul acțiunii. Un lucru care îmi place foarte mult la cărțile lui M.J. Arlidge este faptul că niciodată nu poți ghici care este cheia misterului și care este adevărul. Autorul îți oferă câteva indicii, dar nu te lasă niciodată să ajungi aproape de deslușirea misterului.

Spre deosebire de prima carte, Ghici ce-i în cutie transmite mult mai multe emoții necontrolate, absolut omenești. După tragedia prin care au trecut, atât Helen, cât și Charlie, simt o mulțime de durere, mânie, deznădejde și vinovăție. Cititorului îi sunt transmise aceste emoții foarte bine, astfel că el poate să simtă tot și să aibă parte de o experiență mult mai reală și mai umană.

De fapt, lucrul grozav la acest volum este faptul că ajungi să vezi personajele într-o lumină mult mai umană. În spatele fiecărui aspect din carte stă un motiv cât se poate de uman, chiar și în spatele prostituției și a crimei. M.J. Arlidge creează personaje cu trecuturi tumultoase, fapt care le oferă o justificare pentru acțiunile lor din prezent. La rândul lui, acest lucru îi pune într-o lumină mult mai umană. M-am trezit de multe ori gândindu-mă cât de rău îmi pare pentru personajele rele și pentru toate lucrurile prin care au trecut.

Ghici ce-i în cutie este o continuare care merită cu siguranță citită și care se ridică la așteptările pe care primul volum le-a stabilit. Misterul și suspansul sunt la cote maxime, trădările și secretele la ordinea… capitolelor, iar acțiunea te ține în priză pe toată durata lecturii. Scrisă cu dramatism și emoție, povestea inspectoarei Helen Grace te va captiva încă o dată și te va face să uiți de lumea din jurul tău!

Notă: 5.5 stele din 5 

Recenzie: ”Maestra” de L.S. Hilton

maestra romaână

Detalii tehnice:

Autor: L.S. Hilton

Editura: Litera

Data aparitie: Aprilie 2016

Pagini: 304

Format: 130 x 200

Acest volum mi-a fost oferit spre recenzie de către librăria Librex, de unde puteți comanda cartea cu un simplu click aici.

Recenzie:

Maestra este noul roman pe care îl vezi în toate librăriile în ultima vreme. Este citit de milioane de oameni din întreaga lume, fiind considerat un thriller extrem de captivant. Bineînțeles că a trebuit să îl citesc și eu, având în vedere că am citit câteva recenzii favorabile, dar unele și mai puțin favorabile. Am înțeles încă dinainte de a o citi, că Maestra este una dintre cărțile pe care ori le adori, ori le urăști. Acum sunt și mai convinsă de acest fapt, chiar dacă eu mă găsesc pe undeva pe la mijloc.

Am sentimente ușor confuze în legătură cu acest roman. Nu l-am urât, asta este sigur. L-am citit cu plăcere, m-a captivat și m-a făcut să stau trează până la trei dimineața pentru a afla ce se întâmplă mai departe. Însă în același  timp nu pot spune că l-aș reciti sau că se numără printre romanele mele preferate de anul acesta.

Un lucru este sigur: nu este o carte proastă. Pornește de la o premiză bună, are mult potențial și un fir narativ destul de captivant. Nu cred, totuși, că este pentru oricine. Maestra se adresează unui anumit grup de cititori, iar dacă ai norocul de a face parte dintre ei, atunci ți-ai găsit noua carte favorită.

Începutul a fost lent. Nu puteam intra în poveste și îmi era greu să mă conectez cu personajul principal. Când lucrurile au început să se precipite un pic, interesul mi-a fost trezit. Deși nu pot spune că mă gândeam mereu la carte sau că citeam în orice moment liber pe care îl aveam, o dată ce puneam mâna pe carte, îmi era greu să o las jos. Chiar dacă de multe ori dădeam ochii peste cap la ușoarele absurdități și situații fantastice din carte, aceasta avea puterea de a mă vrăji.

Mi-a plăcut foarte mult ideea cărții. Este diferită și cât se poate de originală. Cu siguranță nu am mai citit niciodată până acum despre o eroină care taie și spânzură, scăpând de fiecare dată. Cred, însă, că acțiunea a fost slab dezvoltată. Intriga mi s-a părut o idee efemeră, ceva ce autoarea încerca mai mult să transmită decât să pună în scenă și să arate cititorului. Cartea nu a avut acel element de surpriză, acel ceva care să te facă să stai cu inima la gură.

l.s. hiltonȘi ideea personajului principal mi-a plăcut. M-a captivat mult ideea de femme fatale care se descurcă singură și care calcă pe cadavre (la propriu) pentru a ajunge unde vrea ea. Cred, totuși, că evoluția personajului a fost slab exploatată. Din nou, mi s-a părut doar o ideea a autoarei, nu ceva concret, palpabil. Nu am simțit că citesc despre o persoană reală, așa cum mi se întâmplă atunci când citesc despre un personaj bine dezvoltat. M-a deranjat foarte mult că nu există o poveste din trecut a personajului. Autoarea uită să ne spună de unde provine personajul principal și cum a ajuns să fie persoana din prezent. Astfel, i-aș fi putut înțelege motivele mai bine. Cred cu tărie, însă, că Judith ar fi putut deveni eroina unei noi generații.

Ce m-a nemulțumit pe mine la această carte a fost, de fapt, slaba dezvoltare a acțiunii și evoluția destul de precară a personajului principal. De foarte multe ori aveam impresia că totul este o idee slab dezvoltată a autoarei pusă simplu pe hârtie, fără temei și fără o intrigă bine definită. Lipsește elementul surpriză, lipsește suspansul și evoluția corectă a intrigii.

Maestra este un roman cu foarte mult potențial, care ar putea cuceri o lume întreagă. Eu zic să îi dați o șansă, pentru că vouă s-ar putea să vă placă mult mai mult. Cu siguranță o recomand, în special iubitorilor de romane erotice și thriller.

Recenzie: „Second life” de S.J. Watson

Second-life-S.J.-Watson

Detalii tehnice:

Editura: Trei
Data aparitie: Octombrie 2015
Pagini: 488
*Cartea mi-a fost oferită de librăria online Librex.ro spre recenzie. Mulțumesc!*
Recenzie:

Am citit romanul de debut a lui S.J. Watson, „Înainte să adorm”  în vara anului 2014 și pot spune cu mâna pe inimă că este poate cel mai bun thriller pe care l-am citit vreodată. Îmi aduc aminte și acum cum s-a jucat cu mintea mea până când nu am mai putut reazista și am terminat cartea în doar două ore. Am vrut să citesc o altă carte scrisă de Watson încă de pe atunci, deci vă dați seama cât de entuziasmată am fost atunci când am aflat de Second Life. Premiza mi se părea genială, însă mi-a fost frică că voi fi dezamagită.

Cu mare bucurie spun că nu acesta a fost cazul. Second life este o carte bună, scrisă în stilul caracteristic lui Watson. Mi-a plăcut atât de mult, încât a trebuit să stau iarăși vreo două ore să citesc două sute de pagini doar ca să aflu deznodământul.

Personal, consider ca S.J. Watson este un autor care într-adevăr știe să scrie thrillere. Și nu numai pentru că știe cum să construiască o intrigă captivantă, dar și pentru că știe cum să exploreze mintea oamenilor și cum să te provoace ca și cititor. Cea mai bună parte la cărțile lui mi se pare felul în care se joacă cu mintea ta. Pe parcursul cărții, Watson are grijă să dezvăluie destule amănunte încât să captiveze cititorul, dar nu destule încât să îți dai seama despre ce este vorba. Mai bine de-atât, autorul nu te lasă niciodată să îți formezi o părere despre ce s-a întâmplat cu adevărat, pentru că imediat ce o faci, are grijă să arunce o bombă în forma unei schimbări de situație care să îți schimbe părerea cu totul. Jocul ăsta mă scoate din minți și mă face să vreau să îi citesc cărțile pe bandă rulantă.

Povestea din Second life nu urmează tiparele romanelor thriller cu care ne-am obișnuit. Nu dispare nici o femeie și nici nu există un soț dubios. Sora lui Julia a fost omorâtă în Paris, iar moartea ei și a unei alte persoane iubite din trecut o bântuie și o fac să se schimbe. Încercând să afle răspunsul la întrebarea care o macină cel mai mult – Cine a omorât-o pe Kate? -, Julia apelează la niște trucuri nu tocmai bune pentru sănătatea ei mintală. Ea îl întâlnește pe Lucas, un străin care îi ia mințile și care, până la urmă, se va dovedi a nu fi cine credem noi că este.

Povestea Juliei este fascinantă, iar felul în care este scrisă captivează cititorul încă de la început, unde ne sunt prezentate capitole din prezent, dar și întâmplări din trecutul Juliei. Acest trecut al ei își pune amprenta pe persoana ei din prezent și joacă un rol extraordinar de important pentru Julia din prezent. Bineînțeles, autorul nu ne oferă toată povestea ei de la început, astfel făcându-ne să citim cu mai mult interes, în căutarea răspunsurilor.

În același timp, cititorul este prins în acțiune ca într-o pânză de paianjen. Ca și cititor, sfârșitul lui Kate te obsedează și te fce să vrei să citești din ce în ce mai repede. Eu m-am simțit complet captivă de povestea Juliei și a lui Luke, dar și de trecutul Juliei și de sfârșitul tragic a lui Kate.

Acțiunea este destul de ritmată, fiind presărată cu scene diverse, care oferă poveștii o atmosferă aparte. Watson se pricepe de minune să scrie povești încărcate emoțional și să inducă aceste emoții și cititorului. Am simțit de multe ori că trăiesc alături de Julia, că sunt una cu Julia. Mi-a fost teamă, am fost îngrozită, i-am simțit disperarea, enervarea, dragostea pentru fiul ei și neputința. Într-un final, am simțit cum toate puterile o lasă și sfârșitul mi-a frânt inima.

Personajele mi s-au părut un punct slab. De data aceasta, nu am întâlnit niște personaje complexe, bine gândite. Julia, Luke, Hugh și celelalte personaje din carte mi-au dat impresia unor personaje slabe, confuze, scrise doar ca să fie. De asemenea, fanteziile Juliei și pasiunea ei pentru un necunoscut mi s-au părut destul de copilărești, chiar dacă au dat poveștii un aer mai misterios. Voi fi sinceră și voi spune că multe dintre scenele cu ea și Luke mi-au amintit de Cele 50 de umbre ale lui Grey, lucru care nu m-a încântat în mod special.

Însă una peste alta, Second life este un thriller psihologic care se joacă cu mintea cititorului și nu îți dă pace până nu o termini. Sfârșitul te va lăsa cu inima frântă și cu gura căscată de uimire. Recomand fanilor genului thriller. Merită!

Notă: 5 stele din 5

 

Recenzie: “As red As blood” (‘Rosu ca sangele’) de Salla Simukka

20929561

Descriere:

Seventeen-year-old Lumikki Andersson is hardly your average teenager. She lives by herself in the city of Tampere, Finland, and has a firm rule to mind nobody’s business but her own. But that rule is put to the test when she happens upon five hundred washed euro notes hanging up to dry in her school’s darkroom, and it is shattered once Lumikki realises who owns them.

Caught in an increasingly tangled web of deception, corruption and danger, Lumikki finds herself navigating the Tampere’s dark underbelly in the search to expose its shocking connection to the international drugs trade. Lumikki is smart, but is she smarter than a master criminal? Can she bring down the infamous ‘Polar Bear’ – or will she become another one of his victims?

The first part of a thrilling new Nordic crime series, AS RED AS BLOOD will have you on the edge of your seat until the last page is turned… and then some.

Cartea a aparut si in romana, sub titlul “Rosu ca sangele” la editura Trei. Poate fi comandata in engleza de pe Bookdepository si in romana de pe site-ul editurii Trei.

wpid-rosu-ca-sangele_1_fullsize.jpg

Recenzie:

Trebuie sa recunosc ca “Rosu ca sangele” nu a fost pe lista mea de citit. Nu se afla printre cartile pe care trebuia neaparat sa le citesc, dar daca tot am avut ocazia – ocazie careia nu i-am putut rezista – de a o cumpara la un pret foarte bun – multumesc, Amina! – nici nu am mai tinut cont de asta.
Mai trebuie sa zic si ca este primul roman de un autor nordic pe care il citesc. Am auzit multe despre autorii nordici, dar niciodata nu mi-am luat inima in dinti sa citesc o carte de-a lor. Nu stiu de ce. Pur si simplu, i-am evitat pana acum. Insa am pus piciorul in prag toamna asta si am insfacat de pe raft singura carte scrisa de un autor nordic pe care o am. “Rosu ca sangele”. Un basm pentru adolescentii din 2014.
Nu stiam la ce sa ma astept. Va spun sincer. Nu citisem recenzii. La naiba, nici macar nu eram sigura de actiune. Auzisem doar ca este un roman politist perfect pentru adolescenti. Am avut putine emotii, dar pentru ca mama o citise inainte si stiam ca e buna, am fost nerabdatoare sa o incep.
“Rosu ca sangele” mi-a oferit o lectura perfecta pentru prima saptamana de liceu. Captivanta, usoara, frumoasa si foarte interesanta. Mi-a placut mult si da, consider ca este un roman politist perfect pentru adolescenti!
Este adevarat ca inceputul poate fi putin confuz. Cititorul trebuie sa se obisnuiasca cu stilul putin ciudat al autoarei si cu numele putin greu de retinut ale personajele. Insa o data ce ai trecut de sentimentul de confuzie de la inceput, cartea nu are cum sa iti displaca.
In primul rand, cartea este bine gandita, iar intriga este bine construita, asa incat cartea incepe intr-un ritm mai lent si devine din ce in ce mai captivanta si mai palpitanta pana cand, intr-un final, totul explodeaza si vine finalul. Elementul cheie, scanteia care declanseaza toata actiunea si in jurul careia respectiva actiune se invarte se gaseste la inceput, un lucru care mi-a placut mult. Autoarea nu a pierdut timp cu introductii kilometrice si a trecut direct la subiect: cei 30.000 de mii de euro patati de sange, frumoasa femeie moarta din zapada si tot ce are de-a face cu aceste doua intamplari.
Un alt lucru care mi-a trezit interesul este lipsa de detectivi genial de talentati si politisti care mananca prea multe gogosi si totusi isi rezolva cazurile foarte repede. Detectivii Sallei sunt un grup de pustani, unii mai rasfatati si mai avuti decat altii. A fost foarte interesant sa vad cum vor rezolva cazul si cum se va desfasura actiunea cu astfel de personaje, atat de neobisnuit de “nedective”, daca imi permiteti sa fiu obraznica si sa inventez un nou cuvant. Ei, ce sa zic, ma simt curajoasa astazi!
Ca tot am ajuns la personaje, unul dintre aspectele mele preferate a fost chiar personajul principal, Lumikki. Retineti ca i-am scris numele fara sa il fi citit inainte. Ar trebui sa spuna ceva despre asta.
Lumikki este perfecta pentru un roman politist pentru adolescenti. Este curajoasa, nu o intereseaza de nimic, isi vrea binele, stie sa se apere, este desteapta si foarte diferita. Stiu ca poate parea un pic ireala, dar aici e spilul. Multi adolescenti se pot regasi in ea, pentru ca Lumikki are un trecut tumultos, care a lasat-o cu cicatrici si rani inca deschise. Lumikki nu este vreo eroina, dar cu siguranta este o detectiva si o luptatoare innascuta.
Pe parcursul cartii, autoarea ne ofera cate un indiciu despre trecutul lui Lumikki, construind, astfel, o alta intriga. Pentru ca Lumikki pare un personaj de neatins la inceput, dar incet incet realizezi ca nu este deloc asa. Insa autoarea refuza sa iti spuna ce s-a intamplat cu aceasta si ce a adus-o in acest punct pana la sfarsit. Am fost extraordinar de curioasa sa aflu care este trecutul ei si de ce stie atat de multe despre batai, urmariri si aparare. Insa povestea ei a fost o mica dezamagire pentru mine, sincera sa fiu. Ma asteptam la ceva mai maret, mai neobisnuit. Nu zic ca nu este o poveste tragica, dar tot ma asteptam la ceva mai spectaculos. Insa m-am bucurat ca s-a sfarsit in felul in care s-a sfarsit si Lumikki a invatat sa se apere si a devenit adolescenta care este acum, in prezentul cartii ‘Rosu ca sangele’.
Ramanand la capitolul personaje, trebuie sa va avertizez ca sunt foarte multe. Vorbim de un roman politist pana la urma. Insa cele mai importante personaje sunt Lumikki, Elisa, Tuukka si Kasper, gasca care nu este formata din prieteni, dar care reusesc sa dezlege un caz. Cu ajutorul acestor patru personaje, Salla a reusit sa arate toate diferentele din lumea adolescentilor in 2014.
In timp ce Elisa, Tuukka si Kasper sunt bogati si au toata lumea la picioare, deci sunt usor aroganti, rasfatati, prost crescuti si un pic cam… dependenti de altii si de multe, Lumikki este o fata mai saraca, dar mult mai bogata din punct de vedere caracteristic. Simukka a reusit sa arate diferenta dintre lumile lor foarte bine, poate chiar mai bine decat multi autori care au scris zeci de carti despre diferentele dintre adolescentii bogati si cei saraci.
Povestea Nataliei mi-a placut mult si mi-a parut tare rau de ea. Pe tot parcursul cartii m-am intrebat care e treaba cu ea, cu banii, cu tot ce se intampla in jurul lor. Da, am fost captivata de intriga si abia asteptam sa aflu care este necuratul de la mijloc. Mi-a placut mult “deznodamantul”.
Un alt element care mi-a captat atentia a fost Ursul Polar. S-a facut mare zarva pe tot parcursul cartii despre el, iar in momentul in care identitatea lui a fost dezvaluita, am fost putin… dezamagita. Da, dezamagita. Nu mi s-a parut cine stie ce. Ma asteptam ca Ursul Polar sa fie cineva mai spectaculos, iar scena dezvaluirii sa fie mai diferit.
Mi-au placut mult toate referirile la basme si toate istorioarele lui Lumikki care se asemanau cu prezentul sau spuneau ceva despre ea. Desi nu am fost mare fana a basmelor, mi-a facut placere sa imi aduc aminte de copilarie, macar putin. Stati linistiti. Referirile la basme nu sunt facute fara cap. Totul are legatura in aceasta carte si absolut tot este gandit bine.
Nu am cum sa nu aduc aminte si de descrierile atat de frumoase si de reale. Mi-au placut extrem de mult, pentru ca m-au ajutat sa imi imaginez locurile, personajele si situatiile mult mai usor. Descrierile sunt detaliate, fara a fi, insa, plictisitoare.
In general, stilul autoarei mi s-a parut superb. Cred ca este primul roman politist care mi s-a parut de-a dreptul liric uneori. Salla Simukka este o autoare foarte talentata si, daca continua asa, va ajunge foarte mare.
Insa am dat 4 stele cartii cu un motiv, nu? Trebuie sa spun si partile care nu m-au incantat la fel de mult ca si cele de mai sus.
In primul rand, unele propozitii nu aveau sens. Putine ce-I drept, dar existau. Erau acolo si ma deranjau. Nu stiu daca acest fapt se datoreaza traducerii sau textului original, dar este o problema.
Nu am inteles de ce s-au pastrat propozitiile in engleza, fara sa se traduca macar in josul paginii. Nu critic cartea pentru asta, insa daca cineva mi-ar putea explica de ce s-a pastrat aceste propozitii in engleza, as fi recunoscatoare.
Uneori, ritmul mi se parea putin stagnant. Cateva pagini mi s-au parut de-a dreptul fara rost, doar de “umplutura”.
Mi-a luat ceva timp sa ma atasez de Lumikki si sa ajung sa imi pese de ea. Nu am avut legatura care imi place mie sa o am cu un personaj si care ma face sa il inteleg pe deplin, iar asta mi s-a parut un dezavantaj. Lumikki mi se pare usor inaccesibila pentru cititor. E cam greu sa ajungi la ea.
In rest, nu am nimic de ‘obiectat’. Nu stiu, insa, daca voi citi si celelalte carti. Desi “Rosu ca sangele” mi-a placut, nu consider ca este una dintre seriile pe care vreau sa le urmaresc si nu o voi trece pe lista de carti de citit. Daca vreodata mi se va oferi ocazia sa le citesc, nu voi spune nu, dar nu voi face tot posibilul sa ma intalnesc din nou cu Lumikki.
In concluzie, un roman extrem de relaxant, captivant, perfect pentru o perioada incarcata si foarte placut. Un roman politist foarte bine scris si o eroina de milioane. “Rosu ca sangele” este o carte perfecta pentru adolescenti. Sunt sigura ca multi dintre voi vor gasi urmatoarea serie pe care sa o urmareasca cu inima la gura, asa ca da, va recomand “Rosu ca sangele” cu mare drag. Merita citita de toata lumea, dar in special de adolescenti.
Nota: 4 stele din 5

Recenzie: “Misery” de Stephen King

descărcare (24)

Descriere:

O fioroasă dramă într-un act cu două personaje și un singur decor, în care un celebru autor, îngrijit și torturat cu sadică tandreţe, este prizonierul propriei ficţiuni, iar torţionarul este cititorul său cel mai entuziast și devotat…

Misery Chastain este eroina unui ciclu de romane „duioase“, dar părintele ei, scriitorul Paul Sheldon, e hotărât să o dea uitării… Până când Annie Wilkes, o fostă infirmieră și fanatică admiratoare a personajului și creatorului său, îl „recuperează“ pe Sheldon dintr-un accident de automobil. Și celebrul autor este obligat s-o reînvie pe Misery, să rescrie ultimul episod, numai pentru Annie și sub vigilenta ei supraveghere. Dar tensiunea atinge cote insuportabile și curând devine limpede că sfârșitul cărţii va fi și sfârșitul unuia dintre cei doi…

Puteti comanda cartea de la libraria Targul Cartii.

Recenzie:

*Am primit o copie a acestei carti spre reenzie de la libraria Targul Cartii. Multumesc!*
Abia ce am terminat de citit aceasta carte si sunt inca sub influenta ei, deci aceasta recenzie s-ar putea sa nu fie extraordinar de coerenta.
Am crescut cu o mama care este fana infocata a lui Stephen King. Stiam de mica de el, ii aveam cartile in biblioteca, o auzeam pe mama mereu vorbind de cat de genial este el si cat de bune sunt cartile lui si cum neaparat trebuie sa citesc si eu ceva scris de el, pronto! Asa ca, in momentul in care am prins ocazia sa citesc ceva in afara de Carrie, am facut-o.
Luni, cand am vrut sa incep acest volum, nu eram foarte sigura daca sunt pregatita inca si daca vreau sa il citesc. Intotdeauna am considerat cartile lui King uriase, oricat de putine pagini ar avea, de fapt, carte. Am mai citit ceva de el si stiu ca se intampla atat de multe lucruri, incat nici nu conteaza daca o carte de-a lui are 50 sau 500 de pagini. Tot uriasa ramane.
Dar pentru ca vremea era mohorata si racoroasa, mi s-a parut momentul perfect sa ma imbarc intr-o calatorie in infricosatoarea poveste a lui Paul Sheldon.
Trebuie sa recunosc ca… nu ma asteptam sa imi placa atat de mult! Nu am citit eu prea multe carti de King, dar pot spune ca mana pe inima ca asta e favorita mea. Mi-a placut la nebunie si mai ca as reincepe-o!
Nu m-am dat in vant dupa ea de la inceput. Binenteles, inceputurile mereu sunt lente. Pana te acomodezi cu scrisul, cu povestea, cu personajele, poate lua ceva timp. Dar, din fericire, Stephen King stie cum sa isi faca cititorii sa intre in actiune si sa nu mai poata lasa cartea din mana destul de repede. Mie mi-au trebuit numai 50 de pagini sa ma declar fana a cartii!
Ritmul cartii, la inceput, este lent, dar te captiveaza. Mie imi mai povestise mama cate ceva si stiam ca voi avea parte de multe surprize pe parcursul cartii. De-asta si citeam atat de mult si atat de repede. Incercam sa dau de aceste surprize. Dar chiar daca mama nu mi-ar fi spus nimic si nu as fi avut habar de ce se va intampla, tot as fi citit cu inima la gura. King are un stil incredibil de a te face sa dispari din lumea ta si sa fii complet captivat de ce se intampla in carte. Ca si cititor, nu ai cum sa nu citesti in continuu. Povestile lui King pur si simplu te bantuie.
“Misery” este o carte care te innebuneste, te inspaimanta, te fascineaza si te face sa iti pierzi respiratia. Devii una cu personajele si te simti parte din poveste. In timp ce citeam, totul era atat de vivid si de real, incat parca o vedeam pe Annie cu cutitul sau pe Paul scrind, exact ca si cum ar fi fost in fata mea. Citind, devii una cu Paul si simti orice simte el. Am putut, practic, sa simt teroarea si frica lui si, la un moment dat, devenisem la fel de paranoia ca si el. M-am simtit terorizata si imi era frica sa ma dau jos din pat, sa sting becul. In special dupa sfarsitul fulminant. Ma refer la doua scene, una dintre ele implicand o mana pe sub usa, iar cealalta un topor. Parca o si vedeam pe Annie, la capatul holului din casa mea, asteptandu-ma cu un topor. Sunt sigura ca gandul la aceasta carte imi va da fiori multa vreme de acum incolo.
Povestea lui Paul este, pe cat de impresionanta, pe atat de tulburatoare. Exista foarte multe scene extrem de vivide si de… horror, pe care le vezi, practic, in fata ochilor. Stephen King are un adevarat talent la a te face sa “vezi” cartile lui, nu numai sa le citesti. Toate descrierile amanuntite, dar totusi deloc plictisitoare ale locurilor si ale anumitor scene creeaza un suspans greu de depasit. Ca si cititor, te tot astepti sa iasa Annie de pe undeva si, la un moment dat, te astepti sa se intample ce-I mai rau. Dar, oricat de pregatit crezi ca esti pentru urmatoarea scena care implica, sa spunem un deget si un cutit, Stephen King iti arata ca te pacalesti singur. Nu ai cum sa fii pregatit pentru scenele lui. Asta imi place foarte mult la el. Niciodata nu stii la ce sa te astepti.
Stephen este un adevarat ‘rege’ in crearea personajelor lui. “Misery” nu are multe personaje, dar cu un personaj ca Annie, nici nu trebuiau mai multe.
Paul este un autor de succes, dar care, intr-un fel, isi uraste cartile. Ei, daca nu cartile, eroina cartilor, Misery, sigur ii displace profund. Paul mi s-a parut, la inceput, un tip pretentios, putin ingamfat, care nu stie sa se bucure de ce are. Asta pana cand are de-a face cu Annie, si toata viata I se schimba. Acesta ajunge sa se gandeasca la viata lui de dinainte cu dor si jind, iar pana la finalul cartii se va uri si va ajunge in pragul nebuniei. Insa, pe tot parcursul cartii un caracter ramane constant: inteligenta lui.
Annie… oh, Annie! Ea este un personaj atat de complex incat uneori ai impresia ca nu “incape’ intre paginile cartii. E desteapta, asta e primul lucru pe care il observi la ea. E al naibii de desteapta.
Dar si al naibii de nebuna.
La inceput, Annie este oaspetele perfect. Rabdatoare, grijulie, iubitoare. Dar obsesiva. Annie este obsedata de Paul si de Misery, iar asta o face sa faca niste lucruri greu de imaginat. Cruzimea si nebunia sunt, probabil, caracterele ei principale.
Pe parcursul cartii, nebunia din Annie va fi evidenta. M-au socat lucrurile de care este in stare, dar inteligenta ei si atentia pe care o da detaliilor, m-au impresionat. Daca veti citi cartea – si sper ca o veti face – veti vedea ca Annie este un adevarat “killer”. Unul extraordinar de bun.
M-au uimit, la fel ca si pe Paul, schimbarile ei de stare si felul in care, intr-o secunda era fericita, iar in urmatoarea mai avea un pic si il omora.
Sunt multe de spus despre ei, dar cel mai bine este sa cititi cartea si sa va convingeti singur. Oricat de mult m-as stradui, nu pot reda cartea si personajele in cuvinte.
Mi-au placut mult referintele la scris, la carti si la lumea literara. Am invatat cateva lucruri despre autori si despre scris si voi incerca sa le aplic. Si imi trebuie o masina de scris neaparat! De preferat, una care sa aiba literele toate.
Annie este o adevarata fangirl. Scuzati-ma, poate este neadecvat, dar nu am putut sa nu ma gandesc la asemanarea ei cu asa-zisele “fangirl” din vremea noastra. Obsesia ei pentru Misery si pentru Paul este obsesia care se ascunde in multi dintre noi, fie ca este pentru o carte, un film sau o trupa.
M-am convins. Stephen King este un adevarat “rege” al suspansului si al horror-ului. Omul asta ma fascineaza. Este un autor extraordinar, in adevaratul sens al cuvantului. Stie cum sa scrie si, chiar daca sunt sigur ca ar putea scrie orice, nu mi-l pot imagina scriind altceva decat thrillere sau horror. Stie cum sa creeze suspans si cum sa te faca sa nu lasi cartea din mana. I se potriveste numele, cu siguranta!
Finalul a fost ceea ce numesc eu un final fulminant. E genul de final care m-a facut sa ma indragosesc de carti. Toata actiunea cartii duce la acel final si cand in sfarsit vine – dupa multa asteptare si suspans – e mult mai mult decat te-ai asteptat. Povestea lui Paul se termina intr-un mod palpitant, captivant, tulburator si nebunesc, cu multe accente horror. Scenele au fost atat de… bine scrise si atat de reale! Mai ca-mi era frica sa ma duc in bucatarie, sa nu ma astepte vreo Annie cu vreun topor. Da, dom’le, asta-I un final bun! Si chiar si la final, cand spui ca totul s-a rezolvat, vine King si-ti da in cap – cu o carte, in stilul lui – si se mai intampla ceva la care nu te asteptai. Iar tu stai si citesti si te-ntrebi de unde toata imaginatia asta.
In concluzie, “Misery” este un thriller palpitant, o carte care te va bantui mult timp de-acum incolo si pe care o citesti fara sa rasufli. Mi-a placut extraordinar de mult si mi-a deschis apetitul pentru cartile lui King. Nu trebuie sa o ratati!
Nota: 5 stele din 5