Live blogging – A doua zi în Olanda

Nu știu dacă se pune ca live blogging sau nu. Pentru mine, conceptul de ”live blogging” înseamnă a deschide pagina de WordPress și a scrie atunci când simți nevoia. Fără pregătiri, fără planuri, fără brainstorming, fără edit și fără discernământ. Doar cuvinte și sentimente.

De când am plecat, simt mai des nevoia să scriu. Poate pentru că trec printr-o perioadă destul de încărcată emoțional și asta m-a făcut mereu să vreau să scriu. Sau poate pentru că, cel puțin pentru o săptămână, am un pic mai mult timp liber ca înainte. Profit la maxim. Îmi place patul ăsta de mor, ador să mă trezesc dimineața și să îmi beau cafeaua la masa de lângă fereastra mare, prin care intră soarele și de unde pot vedea totul. Diminețile aici au un iz fantastic. Se simte răcoarea, e liniște și pace, prea puțină lume pe drumuri, dar în același timp poți simți și freamătul dinaintea furtunii. Soarele strălucește, în casă este răcoare, și afară la fel, iar toate posibilitățile de a-mi schimba viața în fiecare zi mi se întind în față.

A doua zi în Olanda, deci. Marți, 29 august. Încă sunt bine. Îmi este dor de casă, dar nu este un dor copleșitor. Este în limite normale, cel puțin când vine vorba de anumiți oameni. Pe alții mi-ar plăcea să-i fi putut lua cu mine. La alții nici nu mă gândesc. Noroc cu internetul ăsta, că pot vorbi cu cei dragi oricând am chef.

Încă nu-mi vine să cred ce mi se întâmplă. E extraordinar locul în care mă aflu. Sau poate nu este, dar nu vreau să mă gândesc la asta. Vrea să păstrez, încă, farmecul noului început și magia necunoștinței. O să aflu eu cum merg lucrurile aici mai târziu. Până atunci, vreau să mă bucur de acest nou început.

Mi se pare extraordinar faptul că lucrul acesta pe care l-am vrut atât de mult timp mi s-a întâmplat pe neașteptate. Anul trecut pe vremea aceasta, nici nu-mi trecea prin minte că voi pleca atât de repede. Bine că am avut oameni care să mă împingă de la spate. Ce tâmpenie, dom’le, să vrei să îți lași visele să treacă pe lângă tine, dar să susții că tu lupți pentru ele! Nu, mă, de-abia acum lupt pentru ele.

Azi i-am zis lui mama că nu mă mai întorc acasă. Săptămâna trecută, când am avut prima criză și am început să plâng, mi-a zis că dacă îmi este greu, mă pot întoarce acasă. Știam, bineînțeles, că asta nu este o opțiune. Nu am ce să fac în Grecia. Niciodată n-am avut, dacă stăm bine să ne gândim. Nici în Grecia, nici în România. Însă anumite lucruri au compensat lipsa de activitate din domeniile care mă interesează cel mai mult. Țările balcanice sunt perfecte dacă vrei să-ți faci o familie și să ai un trai mediocru, dar liniștit. Dacă vrei mai mult, trebuie să ieși de-acolo cât mai repede, altfel mori cu zile.

Iar eu am vrut dintotdeauna mai mult. Sunt genul de om care vrea întotdeauna mai mult, și mai mult. Nu din ambiție, ci pentru că știu că pot. Ca să îi răzbun pe alții. Să-mi răzbun neajunsurile și durerea din copilărie și toate lucrurile care n-au fost ok. Și-au fost destule.

Deci nu, nu mai vreau să mă întorc. Oricât de greu este aici, tot e mai bine ca acasă. De oamenii dragi mie îmi va fi mereu dor. Și-așa, a fi violonist înseamnă să ai o viață destul de singuratică. Așa că tot nu aș fi putut fi cu ei tot timpul. Nici nu ar fi fost corect sau normal.

Dar gata cu vorbăria. Mâine am o zi mai plină, chiar dacă nu trebuie să ajung pe nicăieri. Pe bicicletă tot nu am învățat să merg, și mă îndoiesc că voi învăța prea curând. Sper să dau peste cineva care să binevoiască să mă învețe. Cât eram acasă nu am avut timp. Mă ocup, încet încet, de toate treburile de care trebuie să mă ocup. Vreau să fac totul cât mai repede pentru a scăpa de stres. Îmi place să rezolv lucruri și să fiu pe picioarele mele și sper din tot sufletul să reușesc să fiu complet independentă în câteva luni.

Până atunci, începuturile sunt frumoase. Libere. Pline de posibilități care te fac să uiți de frică. Dacă ești deștept, și faci alegerile care trebuie, și uiți de frică, ai câștigat.

Până data viitoare,

Bianca

Advertisements

Oamenii destepti citesc

Nu ma dau geniu. Nu-mi place sa spun ca sunt cea mai desteapta persoana, pentru ca stiu ca nu sunt. N-am avut niciodata pretentii de mare filozof sau de cine stie ce minte sclipitoare. Nu-s buna la matematica si de-abia daca inteleg ceva la fizica. Insa de un lucru sunt sigura. Sunt cu cel putin 10% mai desteapta decat majoritatea oamenilor. Si stii de ce? Pentru ca citesc. Am tot timpul o carte langa mine, in geanta sau pe noptiera. Si chiar daca cu scoala nu prea le am si fizica mi se pare chineza, ma mandresc cu atuul pe care mi-l ofera cartile. Ma mandresc ca prin carti reusesc sa inteleg unele lucruri pe care oamenii care nu citesc nu le inteleg. Si ma mai mandresc si cu faptul ca citesc carti destul de solicitate (ah, Dostoievski!), care ma fac sa imi pun intrebari. Anumite intrebari despre tot ce ma inconjoara, despre oamenire si despre viata. Si nu numai.

Toata viata mea mi-am petrecut-o cu o carte in mana. Am inceput sa citesc cate o carte pe saptamana pe la varsta de 11 ani. Acum sase ani. Pot spune, deci, ca am citit mult. Si stiu, deja, cat de importante sunt cartile. Am inteles la o varsta destul de frageda ca doar cartile ma vor face sa devin un om mai bun.

Faza cu cartile e ca iti deschid mintea. Te fac sa vezi lumea cu alti ochi. Iti ofera resursele necesare sa intelegi multe lucruri greu de inteles atunci cand nu ai ajutor.

Pe mine cartile m-au ajutat sa inteleg oamenii mai bine si sa imi formez opinii despre foarte multe lucruri dificile. Cartile mi-au oferit raspunsuri la intrebari care m-au apasat multa vreme si m-au ajutat sa vad lumea mai clar.

Adevarul este ca viata e greu de inteles. Aproape imposibil, daca e sa o zic pe aia dreapta. Insa unii oameni au mintea mai deschisa decat altii, astfel ajungand sa transpuna pe hartie, poate printr-o poveste aparent banala, tot ce au inteles ei despre lumea asta al naibii de intortocheata. Acesti oameni poarta titlul de “scriitori” si au adus lumii un minunat cadou in forma cartilor.

Cartile au minunatul dar de a iti oferi idei, opinii si concepte. Bineinteles, citind diferite carti, nu toate lucrurile pe care le intalnim acolo ni se potrivesc. Spre exemplu, o carte ne poate spune ca cerul este albastru mereu, iar alta ne poate indica ca este gri. Pentru fiecare om fiecare carte este diferita, tocmai din cauza ca fiecare om este diferit si vede lumea intr-un mod diferit. Fiecare om intelege mesajul unei carti intr-un mod diferit.

Un lucru este sigur. Oamenii destepti inteleg ca lectura iti ofera multe. Incepand de la un vocabular vast, pana la inspiratie si liniste sufleteasca. O carte te face sa calatoresti spre taramuri indepartate, iti ofera bucurii, tristete, lacrimi si rasete. O carte este o lume imaginara, dar care iti ofera sentimente si ganduri reale.

Cartile inseamna bogatie. Ele iti aduc cunoastere in multe domenii, cum ar fi istoria. Insa cartile te invata mult mai multe lucruri. Cartile te invata cum sa gandesti, cum sa te comporti in societate, cum sa fii mai bun, cum sa ai o minte deschisa si cum sa fii un om cult. Ca sa nu mai mentionez faptul ca lectura iti imbunatateste vocabularul si, eventual, te ajuta sa inveti o limba straina.

In mai putine cuvinte, cartile iti ofera lumea la picioare, cu ajutorul imaginatiei si al culturii.

Oamenii incuiati la minte se uita la carti ca la niste lucruri plictisitoare. Si la fel vad si viata. Ca pe un lucru plictisitor, pe care nu il pot descifra si pe care il “traiesc” cu chiu, cu vai. Ei nu inteleg ca, de fapt, cartile sunt cel mai usor mod de a trai o viata frumoasa. Daca cineva considera ca lectura este plictisitoare, ori citeste cartile gresite, ori nu isi foloseste imaginatia.

Asa ca sfatul meu este sa cititi. Doar citind va puteti deschide mintea. Cititi oricat si orice  si cititi bine. Cititi ca sa aveti o viata mai buna. Ca sa aveti o sansa. Ca sa fiti diferiti de ceilalti. Ca sa intelegeti viata si ca sa nu va plictisiti. Cititi pentru ca cititul este un dar pe care nu multi il inteleg.

A citi, la ora actuala, este cel mai important lucru.

427355_144917249007191_248008380_n