Concurs: ‘The Pianist’

Ta daaaaa! Daca urmariti pagina de Facebook a blogului probabil ca stiti deja ca pregatesc un concurs. Sau doua. Unul pe blog, si unul pe vestita pagina de Facebook a blogului de care tot vorbesc. Maine il voi posta si pe acela, dar acum vreau neaparat sa va ofer acest concurs, la care m-am gandit mult si care sper sa va placa. 🙂

Okay, deci. Acest concurs nu are nici un motiv special. Pur si simplu, am vrut sa ofer o carte. Am chef sa va fac fericiti. Nu trebuie sa am un motiv pentru asta, nu?

M-am gandit mult la premiu si am ajuns la concluzia ca….

Premiul este….

O copie in engleza a cartii “The Pianist” de Wladyslaw Szpilman!

829777

Nu mi-a venit nimic in minte decat o copie nou nouta a acestei carti superbe. Copia va fi cumparata de mine de pe Bookdepository si trimisa direct castigatorului.

Okay, deci.

Ce trebuie sa faceti pentru a intra la tragerea la sorti? Simplu.

Regulile de participare:

Ca sa intrati la tragerea la sorti, trebuie sa lasati un comentariu la aceasta postare in care sa raspundeti la intrebarea “De ce va doriti aceasta carte?”. 

Nimic mai mult.

Un comentariu.

La acest concurs va exista un singur castigator. 

Perioada de participare: 1/11/2014 – 14/11/2014

Castigatorul va fi anuntat pe data de 15/11/2014 si va fi ales prin random.org.

Am spus tot ce aveam de spus. Nu-mi mai ramane decat sa va urez mult, mult succes! May the odds be ever in your favour! 🙂

Currently reading… (56)

Long time no see! Daca inainte postam aceasta rubrica cat mai des posibil, acum de-abia daca imi aduc aminte de ea. Liceul imi dauneaza grav sanatatii mintale, clar! Am sa incerc sa postez mai des de-acum rubrica aceasta si sa va tin la curent cu tot ce mai citesc. 🙂

Ultima daca cand am postat in cadrul acestei rubrici a fost cu mai bine de o luna in urma, pe cand reciteam ‘The Hunger Games’. Intre timp, chiar daca uneori sunt atat de ocupata incat simt ca n-am timp sa respir, am mai citit cateva carti, care m-au adus mai aproape de tinta mea de 60 de carti de citit pe 2014. Nu ca mi-ar pasa foarte tare, dar tot sunt mandra ca nu pierd timp si citesc oricand pot. 🙂

Okay, so here we go.

Dupa ce am terminat “The Hunger Games” (a fost geniala, chiar mai geniala decat prima data), m-am hotarat sa mai schimb un pic registrul si m-am apucat de… “The Pianist” de Wladyslaw Szpilman.

829777(Puteti citi recenzia aici.)

“The pianist” a fost una dintre cartile pe care intotdeauna am vrut sa le citesc, dar dintr-un motiv pe care nu il stiu, am amanat-o cat am putut. Pana intr-o zi cand m-am hotarat sa o comand si sa ma apuc de ea cat de repede pot. Si, ei bine, tin sa va spun ca inca nu am uitat-o si inca mi se strange inima cand ma gandesc la ea. Mi-a placut enorm de mult. M-a impresiont pana la lacrimi si m-a facut sa realizez ca viata e o lupta si ca trebuie sa stim cum sa luptam. Personajul nostru principal – care, de altfel, este si autorul cartii – Wladyslaw, a luptat prin muzica. Asta intentionez sa fac si eu. 🙂

Chiar daca mi-a luat multe zile sa ies din starea de book hangover pe care mi-a lasat-o “The Pianist”, am facut-o intr-un final, cu ajutorul unei carti care a stat in biblioteca multa vreme. Este vorba despre “Will Grayson, Will Grayson”, scrisa de nimeni altii decat John Green si David Levithan.

17208924 (1)

(Recenzia o gasiti aici.)

Ce sa mai, mi s-a parut geniala! Am citit-o in doar 3 zile, intr-o perioada foarte aglomerata. Am adorat totul la ea si mai ca m-as fi apucat din nou de ea dupa ce am terminat-o. E perfecta pentru toata lumea, dar in special pentru adolescenti, si este extraordinar de buna de citit atat vara, cat si iarna, toamna sau primavara. Mda, v-ati prins. Cartea trebuie citita, nu conteaza cand si de cine. O recomand cu mare drag! 🙂

Am hotarat sa mai petrec un pic de timp si cu New Adult, asa ca m-am apucat de o carte pe care o ‘ochisem’ de mult si vroiam tare mult sa o citesc.

“Between the lines” de Tammara Webber…

15832137(Recenzia poate fi citita cu u simplu click aici.)

Asa cum am spus si in recenzie, “Between the lines” a reprezentat o adevarata dezamagire pentru mine. Dupa experienta cu ‘Easy’, ma asteptam la ceva la fel de genial. In schimb, am avut parte de protagonisti enervanti, un triunghi amoros prost creat, o poveste cliseica. Deci, nimic special. Personal nu voi mai citi restul seriei, dar daca vreti sa o incercati, eu zic sa o faceti. Poate voua va va placea mai mult decat mi-a placut mie.

Ca sa scap e starea proasta pe care mi-a lasat-o “Between the lines”, mi-am luat inima in dinti si am luat de pe raft o carte pe care ma cam temeam. Este vorba despre ultimul volum din seria “Gabriel’s inferno” de Sylvain Reynard, adica ‘Gabriel’s redemption’.

17730501

Uf… n-am cuvinte. Nu am inca recenzia pregatitia, dar voi incerca sa o termin maine. Cert este ca nu exista cuvinte care sa descrie aceasta carte, acesta serie si sentimentele mele pentru ea. Orice as spune este prea putin, dar voi incerca sa imi transpun sentimentele pe hartie, intr-o recenzie cat de cat coerenta. Pana atunci, daca nu aveti ce citi weekend-ul asta, puneti mana pe Gabriel si povestea lui geniala. Nu veti regreta!

Am terminat aceasta carte cu doua zle in urma si, ca sa trec peste ea, a trebuit sa ma apuc de altceva. Stiu ca acum cateva zile am spus ca ma voi apuca de “Nick & Norah’s infinite playlist”, dar apoi mi-am adus aminte ca prima parte din Mockingjay apare in mai putin de o luna, asa ca am hotarat sa ma apuc de volumul doi, ca pana la film, sa am recitita toata seria. Asa ca acum citesc…

6472227

Catching Fire.

Pentru a treia oara parca?!

Si e mai geniala ca oricand.

Cititi-o. Zau.

Cam astea sunt cartile care m-au ajutat sa trec prin stresul ultimei perioade. Una mai buna decat alta, cu o singura exceptie nefericita. Ei, dar si aia e buna la ceva, nu? M-a invatat ce fel de carti sa evit de-acum incolo.

Okay, dragilor! Eu v-am zis ce am citit si ce citesc. Acum este randul vostru! Vreau sa aud fiecare carte care v-a trecut printre maini si, de asemenea, ce carte sta acum pe noptiera la voi. 🙂

Recenzie: “The pianist” (‘Pianistul’) de Wladyslaw Szpilman

829777

Descriere:

The last live broadcast on Polish Radio, on September 23, 1939, was Chopin’s Nocturne in C# Minor, played by a young pianist named Wladyslaw Szpilman, until his playing was interrupted by German shelling. It was the same piece and the same pianist, when broadcasting resumed six years later. The Pianist is Szpilman’s account of the years inbetween, of the death and cruelty inflicted on the Jews of Warsaw and on Warsaw itself, related with a dispassionate restraint borne of shock. Szpilman, now 88, has not looked at his description since he wrote it in 1946 (the same time as Primo Levi’s If This Is A Man?; it is too personally painful. The rest of us have no such excuse.

Szpilman’s family were deported to Treblinka, where they were exterminated; he survived only because a music-loving policeman recognised him. This was only the first in a series of fatefully lucky escapes that littered his life as he hid among the rubble and corpses of the Warsaw Ghetto, growing thinner and hungrier, yet condemned to live. Ironically it was a German officer, Wilm Hosenfeld, who saved Szpilman’s life by bringing food and an eiderdown to the derelict ruin where he discovered him. Hosenfeld died seven years later in a Stalingrad labour camp, but portions of his diary, reprinted here, tell of his outraged incomprehension of the madness and evil he witnessed, thereby establishing an effective counterpoint to ground the nightmarish vision of the pianist in a desperate reality. Szpilman originally published his account in Poland in 1946, but it was almost immediately withdrawn by Stalin’s Polish minions as it unashamedly described collaborations by Lithuanians, Ukrainians, Poles and Jews with the Nazis. In 1997 it was published in Germany after Szpilman’s son found it on his father’s bookcase. This admirably robust translation by Anthea Bell is the first in the English language. There were 3,500,000 Jews in Poland before the Nazi occupation; after it there were 240,000. Wladyslaw Szpilman’s extraordinary account of his own miraculous survival offers a voice across the years for the faceless millions who lost their lives. –David Vincent

Cartea poate fi comandata in engleza de pe Bookdepository.

Recenzie:

Am terminat aceasta carte mai putin de o ora in urma. Totul imi este proaspat in minte, toate emotiile si senzatiile oferite de povestea lui Wladyslaw imi sunt inca in minte, nelasandu-ma sa ma gandesc la orice altceva in afara de cele 220 de pagini pe care le-am trait in ultimele zile. Totul imi este viu in minte, la fel de vie cum i-a fost povestea lui Szpilman in minte atunci cand a scris-o, cand Varsovia era inca sub cenusa.
Imi aduc aminte si acum cum am aflat de “The Pianist”. Eram intr-a cincea, la dirigentie si diriga (scumpa mea diriga, care m-a invoit de atat de multe orI) mi-a zis ca trebuie neaparat sa vad filmul, ca e genial. Am dat din cap si am zis ca am sa il vad cat mai repede. Insa filmul l-am vazut la inceputul clasei a zecea, dupa cinci ani de la momentul in care am aflat de el. Cartea am vrut sa o citesc inca de la inceputul anului – am pus-o chiar si pe lista de carti de citit neaparat anul asta – si, din fericire, am realizat ce mi-am propus. Cu mult entuziasm si multa nerabdare, am citit “The pianist”, povestea Evreului Wladyslaw Szpilman in vremea razboiului.
Dupa cum m-am asteptat, “The pianist” m-a impresionat extraordinar de mult. Mi-a placut la nebunie si nu regret deloc ca m-am dus necitita intr-o zi la scoala. Ma bucur extraordinar de mult ca am adaugat cartea asta in biblioteca cartilor citite si sunt sigura ca o voi mai citi de multe ori in viata mea. Este o poveste importanta, mai ales pentru violonista din mine.
Pe tot parcursul cartii, nu am putut sa nu imi imaginez cum e sa iti fie luat totul – familia, pianul, pasiunea, viata, identitatea, si totusi sa te tii cu dintii de surpravietuire. Cred ca asta este cel mai impresionant la povestea lui Wladyslaw Szpilman. Lui ii fusese luat aboslut tot. Pianul, familia, casa, identitatea. A trecut prin chinuri inimaginabile, si-a vazut moarte cu ochii, a pierdut tot in doar cateva zile, chiar ore. Si totusi, se tinea cu dintii de viata lui intr-un mod in care nu multi ar fi fost capabili sa o faca. Chiar si cand nu mai avea nimic pentru care sa lupte, Szpilman refuza sa se dea batut in fata Germanilor.
Cartea a reprezentat o sursa de mare interest pentru mine, din motive diferite. In primul rand, pentru ca povestea razboiului este spusa chiar de cineva care a trait razboiul. Si nu de oricine, ci de un Evreu care a trecut prin cele mai grele chinuri la care a fost supusa aceasta rasa de catre Germani. Va puteti imagina, cred, cat de clare si reale sunt toate intamplarile. In al doilea rand, din cauza faptului ca Wladyslaw a fost un celebru pianist, a fost extraordinar de interesant pentru mine, ca si violonista in devenire, sa citesc cum muzica i-a salvat si i-a dat viata. “The pianist” combina doua elemente care imi placa si ma intereseaza foarte mult: muzica si razboiul.
Nu cred ca exista o alta carte care sa iti poata arata terorile razboiului mai bine decat “Pianistul”. Tocmai faptul ca pe paginile acestei carti sunt scrise experientele unui evreu care a trait razboiul, face ca experienta cartii acesteia sa fie reala, teribil de emotionanta si foarte autentica.
Daca ar fi sa descriu aceasta carte, ar fi foarte simplu. “The pianist” nu este o poveste numai despre razboi, ci este si o poveste despre evrei, familie, supravietuiri, loialitate, teroare si despre dorinta de a trai. Muzica este un element important al acestei carti, dat fiind faptul ca Wladyslaw a fost unul dintre cei mai buni pianisti polonezi. ‘Pianistul’ este o poveste despre supravietuire, cu siguranta.
Ca si cititor, nu ai cum sa nu fii impresionat si emotionat pana la lacrimi de povestea lui Szpilman. Sa vezi prin tot ce a trecut, in intimitatea si caldura patului tau si sa te pui in pielea lui… e ucigator. Nu de multe ori a trebuit sa las cartea jos pentru cateva minute, sa imi trag sufletul si sa imi aduc aminte ca nu eu sunt Szpilman. Cartea lui m-a facut sa uit de tot ce este in jurul meu. Eram atat de prinsa de poveste, incat uneori simteam ca eu sunt Szpilman. Aveam impresia ca ma aflu undeva in actiune, ca traiesc totul alaturi de protagonistul nostru. Iar asta mi-a adus multe emotii, printre care teroare, dar si admiratie.
E greu sa scapi de teroare pe care ti-o induce aceastea carte, chiar si dupa ceva vreme dupa ce o pui jos. Nu numai povestea lui Szpilman, dar si povestea tuturor evreilor care au trait Holocaustul te bantuie si te ingrozeste. Cruzimea de care au dat dovada germanii iti ridica parul in cap si te face sa te intrebi de ce? Cu ce drept au luat ei vietile atator milioane de oameni?! Nu mi-a venit sa cred cat de cruzi erau Germanii!! Sa citesti despre tot regimul germanilor, despre toate torturile la care au fost supusi evrei inocenti este… tulburator de-a dreptul. Cartea asta te face sa realizez cat de al naibii de norocos esti ca te-ai nascut dupa razboi si ca nu a trebuit sa induri tot ce au indurat acei oameni. Cu riscul de a ma repeta, spun din nou. Povestea lui Szpilman este emotionanta, trista, tulburatoare si extrem de impresionanta.
Dorinta de a trai a lui Szpilman m-a uimit, asa cum am spus. Cartea asta te invata sa lupti. Sa lupti, sa nu iti pierzi speranta, sa te agati cu dintii de orice gram de speranta care iti este oferita. Atat timp cat un om ca si Wladyslaw, care a trait cele mai negre timpuri posibile, a reusit, poti si tu sa reusesti. Speranta nu moare niciodata.
Insa cel mai tare m-a uimit felul in care isi proteja mainile. Chiar si cand credea ca nu va mai canta niciodata la pian, cea mai importanta parte a corpului lui erau mainile. Szpilman isi proteja mainile chiar si in cele mai dificile situatii, chiar si atunci cand multi oameni nu ar fi dat doi bani nici pe ochii lor, d-apai pe maini. Loialitatea lui fata de pian si speranta ca intr-o zi va mai atinge clapele unui pian m-a impresionat pana la lacrimi.
In cele 220 de pagini ale acestei carti se ascunde atat de multa durere incat, uneori, poate fi coplesitor. Desi autorul se concentreaza pe familia si pe situatia lui, el mai povesteste si de alte familii si cunoscuti de-ai lui care au avut parte de acelasi chin inimaginabil. Fiecare pagina este umpluta cu cruzime, tristete, speranta si chin.
Pana acum, am spus ca aceasta carte mi-a aratat ca speranta moare ultima, ca in viata trebuie sa lupti chiar si cand nu vrei… insa “Pianistul” mi-a mai dat o lectie. Lumea nu trebuie judecata dupa un singur om care a facut rau. Desi majoritatea germanilor au luat exemplul lui Hitler si au profitat de puterea lor, printre ei se aflau si oameni ca si ofiterul Wilm Hosenfeld, care urau tot ce se intamplau si care isi foloseau puterea in scopuri pozitive. Am realizat, pentru a mia oara, ca nu toata lumea e la fel si ca niciodata nu trebuie sa generalizez.
Desi Wadyslaw Szpilman nu este considerat un autor (chiar fiul lui spunand la inceputul cartii ca tatal lui nu este un autor), felul in care a fost spusa povestea mi-a placut mult. In loc sa incerce sa impresioneze cu cine stie ce metafore si lucruri menite sa impresioneze. Szpilman a ales sa isi spuna povestea intr-un mod distant, uneori chiar rece, fara prea multa emotie in scris. N-am sa inteleg niciodata cum de a reusit sa scrie o poveste atat de realista, fara sa se afunde in tristetea care banuiesc ca il apasa la vremea aceea. Un lucru de admirat, ce sa mai. Cred ca tocmai raceala asta impresioneaza atat de mult.
As vrea sa scriu romane despre acest roman. Mi se pare ca am spus prea mult si totusi prea putin. Tot ce am zis eu este prea putin si nu se compara cu cartea. Recenzia mea nu descrie nici 5% cartea, dar ma simt umila in fata unei astfel de carti si nu mi se pare ca am eu dreptul sa ii critic cartea lui Wladyslaw Szpilman. Asa ca am sa inchei acum. Imi urasc recenzia, dar am facut tot ce am putut.
Inchei cu un sfat. Cititi cartea asta. Este o lectie. De istorie, de viata, de ce vreti voi. Cititi-o. Merita. Credeti-ma, merita. Una dintre cele mai bune carti care exista si cu siguranta una dintre cele mai bune din cate am citit. Cititi-o, cititi-o, cititi-o.
Nota: Sa dau numai 5 stele acestei carti ar fi o dovada de tupeu.